EXCLUSIV. Încurcături cu o lună înainte de nuntă! De rușine să-i refuze, Gabi Cotabiță s-a trezit cu o armată de nași

Gabriel Cotabiță se pregătește să facă marele pas și să se însoare pentru a doua oară, lucru pe care-l excludea înainte de a trece pe lângă moarte.

gabriel-cotabita-3.jpg

Gabriel Cotabiță a stat mai bine de o lună în comă, anul trecut, în mai, și, de cum și-a revenit miraculos, a devenit parcă alt om. Și-a surprins apropiații cu un anunț bombă, în momentul în care a dat vestea că se va însura cu Alina, iubita lui cu vreo 30 de ani mai tânără, care i-a stat alături zi și noapte, pe când se afla pe patul de spital.

Iar artistul se ține de cuvânt. La mai bine de un an de la accidentul care i-a schimbat viața, acesta se pregătește acum de însurătoare.

Gabriel Cotabiță, pus în fața unei alegeri dificile

Cu o lună înaintea cununiei civile, Cotabiță se află însă în fața unei mari dileme. De rușine să-i refuze și dat fiind faptul că a realizat că are lângă el o mulțime de prieteni, artistul s-a trezit cu o mulțime de nași. Mai precis, cu amici bine intenționați, care-și doresc să-l cunune. Astfel că, zilele următoare, vrând-nevrând, Gabriel Cotabiță va trebui să facă selecția și să se oprească măcar la două perechi de nași! Surse din apropierea acestuia ne-au dezvăluit că artistul ține foarte mult la Delia Matache și la soțul acesteia, Răzvan, cu care este și foarte bun prieten, dar și la Monica Anghel. Rămâne doar de văzut care va fi ultima opțiune a acestuia. La petrecerea ce va avea loc după cununie, artistul va avea alături nu mai puțin de 150 de invitați.

SURSA: LIBERTATEA.RO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*