afis-seminar

Parteneriat între Universitatea Hyperion și English Tests Ro

afis-seminar
Universitatea Hyperion a încheiat un parteneriat cu English Tests Roreprezentant ETS (Educational Testing Service) în România, prin care studenții Universității vor avea posibilitatea de a susține examinărileTOEFL și TOEIC în cadrul instituției noastre.  
În data de 14 aprilie 2016, ora 11.00, în sala de conferințe a Univ. Hyperion (etaj 6, corp A), se va organiza un seminar cu cei de la English Tests Ro, în cadrul căruia studenții vor primi toate informațiile necesare și vor putea întreba tot ceea ce ar dori să știe și să înțeleagă cu privire la aceste testări.
ETS, cu sediul în Princeton, NJ, USA, fondată în 1947, este leader mondial în producerea de teste de limba engleză și audit în domenii precum educație și training profesional pentru limba engleză.

Testele TOEFL (Test of English as a Foreign Language) și TOEIC (Test of English for International Communication), cele mai cunoscute și apreciate teste de limba engleză din lume, sunt vândute în peste 7.000.000 de exemplare anual, în peste 150 de țăriTestul TOEIC Listening and Reading, deosebit de apreciat, este folosit de peste 14.000 de instituții de învățământ superior (Universități de prestigiu, Facultăți de Inginerie și Business), corporații și companii multinaționale.Testele „TOEIC Listening and Reading”, TOEIC Speaking and Writing” și „TOEFL iBT” sunt recunoscute și acreditate de Ministrul Educaţiei Naţionale și Cercetării Ştiinţifice din România încă din 2010 prin O.M.E.C.T.S. nr.5219/09.09.2010.

Aceste teste pot fi folosite de universități, acolo unde limba engleză este una dintre materiile de admitere.  

Testarea și îmbunătățirea capacităților de comunicare și a nivelului cunoștințelor de limba engleză al studenților are loc în perioada studiilor, asfel încât studenții să obțină la final punctajul maxim de 980 puncte (sistem USA) echivalent nivel C2 (sistem Uniunea Europeană).
Pe lângă certificatul ETS” – unde informația este destul de sumară (numele absolventului, punctajul obținut, data, etc.), se primește în plus și așa numitul Score Report” cu informații mult mai detaliate și complete despre abilitățile și capacitățile de comunicare în limba engleză ale fiecărui absolvent în parte. Informații absolut necesare în procesul de recrutare pe piața forței de muncă. Angajatorii, în special corporațiile și companiile multinaționale, apreciază acest gen de informații care ajută în luarea unor decizii corecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*